Transylvania World este un brand unic și o marcă a României, un proiect de țară, creat și administrat de asociația non-profit cu același nume, Asociația Transylvania World.
Scurtă introducre privind brandul Transylvania World
Brandul principal Transylvania World, brandurile și sub-brandurile conexe sunt asociate misiunii asociației. Pe de o parte scopul brandului este promovarea turistică a României, pe de altă parte stimularea dezvoltării și promovarea produselor și serviciilor cu componente tradiționale românești la nivel internațional. În același timp, brandul este implicat în conservarea patrimoniului viu, al tradițiilor românești și al cadrului de mediu aferent.
Brandul Transilvaniei, Transylvania World, cu elementele sale nu poate fi invocat sau utilizat pentru alte scopuri decât promovarea turistică și economică a Transilvaniei, a României în general.
Noul brand al Transilvaniei are o foarte serioasă și importantă motivație pentru care a fost creat și în același timp acesta prezintă un potențial uriaș pentru diverse categorii de producători și furnizori de servicii, pentru economia României în general.
Ce presupune brandul românesc al Transilvaniei, „Transylvania World”?
În primul rând, brandul Transylvania World reprezintă o serie de metode și instrumente de marketing și comunicare. Acestea sunt dezvoltate de asociația Transylvania World, pentru a ajuta la distingerea la nivel internațional a diferenței dintre produsele și serviciile transilvănene conforme cu adevărul istoric, cu latura mitologică antică dacică ori cu folclorul românesc autentic și produsele și serviciile fals promovate și vândute în întreaga lume, inclusiv în cinematografie, corelate numelui Transilvania ori personajului istoric Vlad Țepeș Drăculea, portretizat greșit. Metodele și instrumentele sunt concepute să creeze o impresie puternică, virală, clară și de durată în mintea consumatorilor din străinătate.
Brandul Transylvania World reprezintă, în al doi-lea rând, o promisiune adresată cetățenilor străini din întreaga lume prin care se asigură calitatea, originalitatea, tradiționalitatea, conformitatea cu adevărul istoric și cu latura mitologică antică dacică ori cu folclorul românesc autentic al produselor și serviciilor care au o legătură cu teritoriul Lumii Transilvănene (Transylvania World), așa cum a fost acesta definit de asociație.
Brandul principal Transylvania World nu înseamnă un simplu logo; el presupune un set de componente - cercetare, identitate, concepte, pozitionare, personalitate, notorietatea brandului, loialitate față de brand și diverse strategii pentru managemnetul acestuia – aici intrând inclusiv activitățile și proiectele identificate și dezvoltate de asociație.
La ce produse și servicii se referă brandul Transylvania World?
Brandul Transylvania World se referă la totalitatea produselor și serviciilor care au o legătură cu numele „Transilvania”.
Pornind de la produsele și serviciile turistice turistice, continuând cu cele alimentare naturale, îmbrăcăminte, divertisment, comunicații, sănătate, artă, film și literatură, orice produs sau serviciu care poate îngloba în denumire ori în descriere termenul „Transilvania” ori termeni în strânsă legătură cu conceptele dezvoltate de asociația Transylvania World, se califică pentru licențierea cu acest brand.
Scopul licențierii, al brandului, este de a promova, de a garanta calitatea produselor și serviciilor și de a crea o legătură între acestea și teritoriul Transilvaniei, respectiv al României. Prin această legătură brandul asigură informarea cetățenilor străini cu privire la Transilvania, la adevărul istoric, corectând falsele interpretări și corelarea Transilvaniei cu vampirismul și ocultismul indus în special de industria cinematografică.
Asociația Transylvania World se va focusa îndeosebi pe serviciile turistice, pe produsele alimentare naturale și pe produsele hand-made dar va acoperi absolut toate domeniile de activitate. Activitățile și proiectele asociației, alături de lanțul global de distribuție format din filiale înființate în întreaga lume, vor genera o creștere a notorietății brandului, o din ce în ce mai largă promovare a Transilvaniei și a pieței ei de desfacere internaționale, conformă cu potențialul acestui brand unic.