E puțin cunoscut faptul că legendele despre vârcolac au luat naștere pe teritoriul Transilvaniei. Intepretările moderne îl arată ca un personaj negativ, dar în varianta originală vârcolacul are un rol pozitiv de protector.
Vârcolacul (omul lup/în engleză: werewolf) sau lycantropul este un erou fantastic pozitiv al mitologiei dacice, precursoarea mitologiei românești, ce presupune abilitatea unui om de a se metamorfoza într-un personaj cu caracteristicile unui lup.
Cea mai veche menționare a omului-lup datează din secolul VI î.C., își are originile pe teritoriul actual Transilvania, în spusele istoricului antic Herodot, cu câteva secole înaintea oricăror alte referinţe europene apărute pe acest subiect. Legenda Marelui Lup Alb prezintă omul-lup ca fiind un om transformat de către Zalmoxe (zeitatea supremă a dacilor, strămoşii românilor de astăzi) într-un lup, pentru a proteja poporul dac de invadatori.Conceptul omului-lup sau vârcolacul (în engleză: werewolf) a fost preluat din mitologia românească şi adaptat în întreaga lume, fiind larg mediatizat de curând, ca urmare a unor ecranizări cinematografice de mare succes, printre care figurează Twilight Saga, Underworld, Harry Potter sau True Blood.[1] [2]
Adaptarea internaţională greşită a conceptului omului-lup, datorată lipsei de informare şi cercetare în domeniul folcloric, l-a reinventat ca fiind un personaj negativ, deşi conform mitologiei dacice, precursoarea mitologiei românești, acesta are un rol divin, de protector al omului.
Lycantropia a existat încă din cele mai străvechi timpuri (5700-4500 î.C.) pe teritoriul Transilvania iar multe legende și mituri s-au țesut în jurul acestui animal totemic - lupul. Omul-lup apare încă din perioada neolitică pe acest teritoriu și se materializează în reprezentări pe ceramica celei mai vechi civilizații europene - Cucuteni și în statuetele de la Cultura Vinca (Turdaș), ce prezintă dansatori care purtau blănuri și capete de lupi.[3] [4][5] [6]
Dacii (precursorii românilor de astăzi) își spuneau ei înșiși ”daoi”, cuvânt care înseamnă lup – daos - în limba frigană, deoarece aveau o legătură strânsă cu aceste animale. Inclusiv stindardul de luptă al dacilor, ”Draco”, era format dintr-un cap de lup cu gura deschisă și cu corp de dragon, simbolizând spiritul acestui animal, aliat și protector însuflețitor.[7] [8][9] [10][11]
În vreme de război, în cadrul ceremoniilor dar și pe front, dacii purtau blănuri și măști de lupi, aveau capacitatea de a se comporta precum aceștia și mârâiau, în acest fel instaurând frica în rândul inamicilor. Chiar înfățișarea, comportamentul și ritualul de război au dat de înteles celor care au pătruns pe teritoriul lor că dacii ar fi niște ființe ce se pot metamorfoza în lupi.
Bazat pe aceste evidențe, Herodot este primul care aduce vorba despre metamorfozarea omului în lup pe teritoriul actual al României, respectiv al Transilvaniei: ”o dată pe an, fiecare dintre neuri se schimba în lup pentru puține zile și pe urmă își recăpăta forma”. Neurii despre care vorbește Herodot erau o populație asimilată în teritoriul vechii Dacii, înainte de invazia regelui persan Darius.[12]
Astfel, legenda de bază a Marelui Lup Alb își are originile în respectul dacilor pentru lup iar din această imagine s-a născut ideea de vârcolac (în engleză: werewolf), de metamorfozare a omului in lup, dar cu scopuri nobile, și anume de a-i proteja pe daci în vremurile de război.
Legenda Marelui Lup Alb spune că, în vremuri uitate, un mare preot al lui Zalmoxe (zeul suprem al dacilor), cutreiera pădurile Daciei pentru a-i ajuta pe nevoiași. Zalmoxe, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl chemă în munți să îi fie aproape. Acolo, departe de oameni, fiarele Daciei au ajuns să îl considere conducătorul lor, cel mai mult fiind îndrăgit de lupi. După un timp, Zalmoxe îl cheamă la el și îi propuse să-l slujească în altă formă și îl transformă cu voia lui într-un Lup Alb, mare și puternic, cea mai respectată și temută fiară a Daciei, dându-i menirea sa adune toți lupii din păduri pentru apărarea Daciei. De câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor când auzeau urletul Marelui Lup Alb.[13]
Aceste vechi credințe au continuitate până în ziua de astăzi pe teritoriul Transilvaniei. Elementele pozitive prin rolul de protector al lupului, se materializează într-o serie foarte bogata si diversificata de sărbători și amprente lăsate în teritoriu, ca și toponime și onomastici cu numele lui ca temă principală.
Notă: Conceptele Transylvania World sunt parte integrantă din brandul asociației, iar folosirea lor trebuie să citeze sursa și să facă trimitere spre acest site.Descoperă mitologia dacică pe site-ul nostru www.TransylvaniaOfficial.com
