Bogată și diversă, mitologia dacică a rămas pe nedrept în umbra mitologiilor grecești sau romane. Se remarcă în special prin cultul lupului, prin personajele fantastice vârcolac și vampir, și prin elementele păstrate care au dus la formarea folclorului românesc.
Mitologia dacică, precursoarea mitologiei româneşti, este una de sine stătătoare, complexă și cuprinde mituri, legende, eroi, creaturi fantastice, ritualuri, povestiri şi tradiţii, fiind înrudită cu principalele mitologii antice europene, cea greacă şi cea romană. Mitologia dacică s-a format pe teritoriul Transilvania de astăzi, cu radăcini în cultura Cucuteni - cea mai veche civilizatie europeană ce datează in perioada mileniilor 5- 3 î.Hr., care a precedat cu câteva sute de ani Sumerul și Egiptul Antic.[1] [2] [3] [4]
Mitologia dacică are la bază tema nemuririi, cuprinde un număr restrâns dar bine definit de zei şi se evidenţiază în mod deosebit prin cultul lupului, exprimat ulterior prin personajul mitologic „vârcolac" sau „om-lup". Mitologia românească, după cucerirea dacilor de către romani şi formarea poporului român, s-a generat prin preluarea a diferite elemente din mitologiile tracice, greceşti şi romane, dar în principal a celor din mitologia dacică, formulând o serie de basme minunate, pline de mister si magie, dar necunoscute încă la nivel internaţional.
Pe lângă vârcolac şi strigoi (vampir), mitologia românească scoate la iveală o serie de personaje de basm unice dar necunoscute încă la nivel mondial, printre care putem număra eroi legendari, zâne, vrăjitoare, spiriduşi şi o multitudine de alte fiinţe fantastice. Prin intermediul acestora sunt abordate temele deosebit de complexe ale existenţialismului, nemuririi, atemporalităţii, primordialitatea naturii, sau cele spaţial-cosmice, ale relativităţii, ciclicităţii şi echilibrului universal.
Caracterizată de aniconism (inclusiv interdicția scrisului şi a reprezentărilor religioase), religia şi indirect mitologia dacilor, strămoşii românilor de astăzi, deşi este foarte bogată şi complexă, nu a beneficiat de aceaşi mediatizare ca mitologiile grecilor și romanilor, cu care se înrudea. Miturile şi legendele s-au transmis oral, sub formă de povestiri şi obiceiuri, şi nu prin dovezi scrise.
Faptul că pe teritoriul actualei Transilvanii a trăit una dintre cele mai vechi civilizaţii europene, cultura Cucuteni, asimilată ulterior de către civilizaţiile ce au generat popoarele tracice, respectiv poporul dac, indică cu siguranţă că unele elemente ale mitologiei dacice au fost preluate de la această cultură, putând vorbi astfel despre mitologia dacică ca fiind cel puţin la fel de veche şi importantă ca şi mitologiile grecești şi romane, cu multe elemente originale.
Astfel, încă din perioada pre-dacică, mileniul 4 î. Hr., regăsim la cultura Cucuteni elemente care fac referire la cultul lupului, existând obiecte de ceramică pictate ce reprezintă războinici cu cap de lup. Cultul lupului a fost însă elementul principal, original al mitologiei dacice pe tot parcursul existenței acestui popor (168 î.Hr. – 106 d. Hr.), care alături de zeitățile bine conturate defineşte o mitologie complexă.
Dacii venerau un număr restrâns de zei, în frunte cu zeitatea lor supremă Zamolxe (Zamolxis). Acesta era uneori confundat cu zeul fulgerului, tunetului şi ploii, Gebeleizis. Zamolxe era considerat zeul tărâmului de dincolo, al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte. Uneori Zamolxe era privit şi ca profet, reprezentat ca un bărbat chipeş, un preot care stăpânea forţele naturii şi avea o putere deosebită asupra animalelor sălbatice (de unde şi legenda Marelui Lup Alb). Pe lângă Zamolxe mai întîlnim pe Bendis, zeița Lunii, a pădurilor și a farmecelor, zeița dragostei și a maternității, pe Derzis (Derzelas), zeul sănătații şi pe Kotys (Cottyo), zeița-mamă. Esenţa credinţei dacice este nemurirea sufletului, care după moarte ar trece în tărâmul lui Zamolxe. Dacii organizau ritualuri în cetatea-sanctuar Sarmizegetusa Regia (a nu se confunda cu Ulpia Traiana), capitala statului dac. Sanctuarul încă se păstrează şi poate fi vizitat în Transilvania, asemănându-se izbitor cu monumentul misterios Stonehenge din Anglia sau cu celebrul calendar solar al civilizatiei Maya.
Majoritatea zeităţilor dacice au continuitate în legende ce se regăsesc pe teritoriul Transilvaniei de astăzi. Cea mai importantă este legenda Marelui Lup Alb, unde găsim prima menționare a metamorfozării omului în lup, respectiv conceptul vârcolacului (werewolf), în care Zalmoxe transformă un preot într-un lup alb pentru a proteja Dacia de invadatori.[5] La daci, lupul juca un rol extrem de important în ritualuri dar și în vremuri grele când războinicii excelau pe câmpul de luptă, atacând şi comportându-se ca și lupii. Chiar şi stindardul dac, denumit „Draco", avea forma unui cap de lup care la pătrunderea aerului prin gura acestuia genera un şuierat puternic care se asemăna cu urletul lupilor.
Numeroase obiceiuri și tradiții legate de cultul lupului s-au păstrat până în ziua de astăzi în România, pe teritoriul Transilvaniei. Acest animal a lăsat numeroase amprente în cultura românească, existând munți, localități, pasuri, trecători, văi, peșteri, păduri și coline, oameni care poartă numele acestui animal magic şi impunător. Arta populară a folosit de asemenea motivul lupului în ceramică și sculptură, inclusiv în sculptura decorativă bisericească.
Mitologia dacică a generat ulterior, în mitologia românească, o serie de povești inedite şi personaje fantastice, multe dintre ele fiind unice pe plan internațional. Regăsim în basmele românilor eroi legendari, zâne, vrăjitoare, spiriduşi şi o multitudine de alte fiinţe fantastice prin intermediul cărora sunt abordate temele deosebit de complexe, filozofice în multe cazuri, ale existenţialismului, nemuririi, atemporalităţii, primordialitatea naturii, sau cele spaţial-cosmice, ale relativităţii, ciclicităţii şi echilibrului universal.[6] [7] [8] [9] „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" este doar un exemplu de basm românesc, a cărui origine se pierde în antichitate şi al cărui nume deja exprimă temele filozofice abordate în cadrul acestei poveşti.
Deşi pare puţin forţat, dar pentru a putea reda potenţialul personajelor de basm cu originea în mitologia dacică, şi pentru a oferi o imagine cititorului care nu cunoaşte folclorul românesc, îi menţionăm ca exemple de imaginaţie, pe „Făt-Frumos" și pe Ileana Cosânzeana. Pornind de la premisa că Făt-Frumos este întruchiparea eroului pozitiv, putem face numeroase analogii cu personaje cunoscute din serii de succes universale. Făt-Frumos îndeplinește toate caracteristicile unui erou-cavaler (echivalentul personajului stereotip „Prince Charming„ al literaturii universale), el fiind curajos, cu inima pură, drept și puternic, care este condus de iubirea sa pentru dreptate și pentru Ileana Cosânzeana.[10] [11] [12]
Putem să îl comparăm pe Făt-Frumos cu personajul Boromir din seria de mare succes Lord of the Rings. Amândoi împărtășesc aceleași caracteristici, cum ar fi loialitatea până la moarte față de regat, prieteni și datorie și au aceleași atribute fizice (înalți, frumoși și puternici). Deși Făt-Frumos rareori moare, iar moartea lui Boromir reprezintă un moment extrem de important al trilogiei LOTR, trebuie menționat faptul că până și după moarte, Boromir este văzut în continuare ca un erou, care s-a sacrificat pentru a îi ajuta pe ceilalți.[13]
În același timp, popularul personaj Jon Snow din seria Game of Thrones poate fi cu ușurință comparat cu același Făt-Frumos. Într-o lume plină de moralitate îndoielnică, Jon Snow, la fel ca și Făt-Frumos, iese în evidență printr-un spirit drept, puternic, nobil și curajos, care nu își schimbă modul de a fi cu toate riscurile aduse de personalitatea sa onestă.[14]
Ileana Cosânzeana reprezintă un alt stereotip, ea fiind corespondentul feminim al lui Făt-Frumos și având o serie de atribute nobile, printre care putem număra vitejia, spiritul independent, modestia și spiritul dreptății. Ileana simbolizează conceptul de frumusețe feminină ideală, tinerețe și suflet pur și pe lângă acestea, ea are și puteri magice vindecătoare.
Un corespondent al Ilenei ar putea să fie Galadriel (cu toate că în LOTR apartenența ei este din tribul elfilor), care îndeplinește caracteristicile acesteia, printre care numărăm frumusețea fizică, părul lung blond, bunătate sufletească, spirit al dreptății și un caracter virtous la modul general.[15]
Echivalentul lui Ileana Cosânzeana din Game of Thrones ar fi cu siguranță Sansa Stark. Sansa este o tânără frumoasă, feminină, pasionată de muzică și poezie, care își trăiește viața căutând un prinț de care să se îndrăgostească, iar maleficul „Zmeu" ar putea fi redat prin lordul întunecat Sauron din „Stăpânul Inelelor".[16]
Desigur, acestea sunt doar nişte exercitii de imaginatie dar basmele românilor prezintă nenumărate personaje pe care cei ce nu le cunosc le-ar putea asocia imediat cu personaje din filme de mare succes, în special din ecranizări precum „Hobbitul", „Stăpânul Inelelor", sau „Harry Potter". Hobbiți, elfi, gnomi, orci, vrajitori, zâne, eroi care controlează forţele naturii, obiecte însufleţite, animale măiestre, toate acestea au o anumită corespondenţă în personajele de poveste româneşti; ba mai mult. Există personaje şi poveşti, pline de magie, mistic şi substrat filozofic, necunoscute încă la nivel internaţional, care au un potenţial enorm şi pe care asociaţia Transylvania World îşi propune să le promoveze şi să le încadreze în brandul Transilvania.
Notă: Conceptele Transylvania World sunt parte integrantă din brandul asociației, iar folosirea lor trebuie să citeze sursa și să facă trimitere spre acest site.Descoperă mitologia dacică pe site-ul nostru www.TransylvaniaOfficial.com
